Sunday, April 25, 2010

Administrarea polenului in sarcina

Administrarea polenului in sarcina

In cadrul disproteinemiilor, alaturi de necesitatile crescute in vitamine si oligoelemente, trebuie trecuta si o stare fiziologica frecventa si anume sarcina, in care se produc tulburari in metabolismul protidic si glucidic, ce trebuie corectate pentru a nu avea repercursiuni atat asupra mamei, cat si asupra fatului.

Cand aportul de proteine din alimente scade sub cantitatea necesara mentinerii echilibrului azotat al mamei gravide, fatul este intretinut pe socoteala tesuturilor materne.
Necesarul crescut de proteina din cursul sarcinii nu scade dupa nastere, deoarece mama trebuie sa furnizeze de la 7 pana la 15 grame proteina in fiecare zi in cursul alaptarii. S-a aratat ca sunt necesare 2g de proteina de buna calitate pentru a produce un gram de proteina din lapte.

S-a ajuns la concluzia ca pentru femei cantarind 55 kg o ratie de 100 grame proteina pe zi in timpul sarcinii si de 112 grame in timpul alaptarii, este necesara pentru mentinerea echilibrului proteic, respectiv pentru impiedicarea pierderi propriilor proteine.

In ceea ce priveste metabolismul glucidic, in cursul sarcinii exista concomitent si un consum mare de glucide, motiv pentru care se apeleaza la depozitele de glicogen din ficat si tesutul muscular. Organismul este atat de avid de hidrocarbonate, incat folosirea unei cantitati mai mari de glucoza nu duce decat foarte rar la glucozurie.

In ceea ce priveste nevoile de saruri minerale ale gravidei, acestea sunt in general crescute, intrucat trebuie sa acopere odata cu nevoile mamei si cele ale fatului, cu exceptia sodiului.

Trebuintele de iod ale mamei in timpul sarcinii se datoreaza in primul rand necesitatilor fetale care sunt de 3-5 ori mai mari decat ale mamei. In cazul unui aport insuficient, copilul are de suferit mai mult decat organismul matern.

Alaturi de substantele minerale si oligoelemente, nevoile de vitamine ale gravidei sunt de asemenea crescute, mai ales in ultima perioada a sarcinii, cand nevoile fatului sunt mai mari.

Tinandu-se cont de continutul crescut in proteine, glucide (monozaharide usor asimilabile), de cantitatile crescute de substante minerale (odata cu sublinierea ca polenul este aproape lipsit de Na), se impune aproape de la sine faptul ca administrarea in sarcina a polenului in amestec cu mierea (30 grame de poeln cu 60 grame de miere) asigura un aport insemnat de acizi aminati esentiali si neesentiali (atat de necesari sintezei proteinelor), de monozaharide (fructoza si glucoza), zaharuri usor asimilabile, de saruri minerale si de vitamine necesare, care la un loc constituie suportul ideal al suprasolicitarilor din timpul sarcinii.

Si aici ca si in celelalte cazuri de denutritie protidica si glucidica, administrarea polenului, alaturi de o alimentatie obisnuita, va trebui sa fie stabilita in functie de valorile proteice obtinute prin analize obisnuite.
Se va urmari mentinerea proteinemiei sanguine cat mai mult posibil in jurul minimului de 7 grame la mie si indeosebi mentinerea raportului albumine/globuline la valori supraunitare.