Alergia la polen

Noţiunea de alergie este inseparabila de formarea de anticorpi. Anticorpii sunt substante proteice elaborate de organism atunci cand o substanta straina, numită antigen patrunde în organism. Anticorpii au capacitatea de a aglutina, dizolva, precipita sau neutraliza antigenele.

Exista o deosebire intre anticorpii ce asigura imunitatea si cei ce provoacă reactii alergice. Primii circula în organism, in vreme ce secunzii au structura diferita si se fixează in unele celule, de aici si explicatia pentru care reactia alergica se produce in afara circulatiei sanguine. Cand un anticorp specific se fixeaza pe o celula, aceasta produce un compus chimic bazic, numit histamina, care are ca functie esentială, gratie capacitatii vasodilatatoare, de a favoriza procesele inflamatorii necesare distrugerii diversilor germeni.

Dar din nefericire, histamina, produsa in cantitati excesive poate avea consecinte neplacute, uneori dezastruoase. Astfel, in alergia fata de polen, anticorpii prezenti in celulele cailor aeriene superioare, in prezenta microsporilor inhalati, antreneaza producerea de histamina care irita tesuturile si de aici producerea crizei de astm. De aici reiese si faptul ca antihistaminicele sunt tratamentul cel mai specific al polinosei.

O primă rezerva a folosirii polenului ca agent dietetic si terapeutic este in legatura cu prevalenta crescuta a alergiilor polinice, fapt cert si necontestat.

Natura chimica a alergenului din polen nu este inca edificata, existand dispute in sutinerea unei origini proteice sau unei origini glico-proteice.

Polenurile frecvent alergenice sunt polenurile anemofile (vehiculata de vant), cu dimensiuni mici, in timp ce polenurile entomofile (vehiculate de insecte) sunt de dimensiuni mult mai mari.

Polenul de Parietaria, extrem de alergizant pe malul mediteranean (prezinta dimensiuni cuprinse intre 17 si 17 microni) si polenul de Ambrosia (16-19 microni) produc peste 3.000.000 de imbolnaviri in SUA, Mexic, Canada, iar polenul gramineelor salbatice (19-29 microni) produc polinoze in intreaga lume cu predominanta in zona continentala temperata.

Albinele, la recoltarea polenului utilizeaza adeseori numai o parte din flora locala, deoarece putine plante pot furniza polenul necesar existentei coloniei. Apare deci evident faptul ca polenul recoltat de albine este un polen de varietate florala limitata, cu dimensiuni mai mari si in general slab alergizant.
Din aceste motive, administrarea polenului in dietetica si terapeutica, nu constituie practic un factor alergen de risc, nici chiar in cazul persoanelor care prezinta antecedente polinozice.