Polenul in denutritie protidica

In ceea ce priveste denutritia protidica, trebuie sa precizam de la inceput ca acest termen exprima cu totul altceva decat o simpla pierdere in greutate.

Astfel, o slabire progresiva, care nu depaseste 10 la suta, se face pe seama rezervelor de grasime.
Numai cand slabirea depaseste 20 la suta din greutatea anterioara, se produce automat si o denutritie protidica. In astfel de imprejurari are un caracter grav, patologic, iar cand ajunge la 40 la suta peste aceasta cifra, ea poate fi mortala.

Este interesant de urmarit si soarta glucidelor si lipidelor, alaturi pentru a ne da seama de gravitatea denutritiei protidice. Glucidele, substante energetice, imediat utilizate, nu exista in organism sub forma de rezerve, decat in cantitati mici, 400—500 g maximum, atat cat sa asigure, intretinerea metabolismului de baza timp de 24 de ore. Sursa lor, in afara de perioadele de alimentare, se gaseste in organism sub forma de proteine si grasimi.

Stocul subcutanat si perivisceral de grasime, mai mult sau mai mare, variind de la individ, la individ, asigura prin acizii grasi neesterificati o mare parte din arderile ce au loc in efort si in activitatea fizica.

Protidele al caror rol esential este plastic si constructiv, care intră in continutul parenchimelor si tesuturilor nu se gasesc sub forma de rezerve notabile. Proteinele utilizate in caz de nevoie imperioasa nu vor fi altele decat proteinele proprii ale parenchimelor organelor, viteza de consum a acestora variind de la un organ la altul. Deci orice denutritie protidica ataca insasi substanta organismului, ca si potentialul sau de aparare, provocand profunde perturbatii functionale.

Acest lucru este lesne de inteles stiind ca proteinele sunt si suportul activitatilor enzimatice si hormonale ale organismului, iar alterarea acestui echipament nobil poate compromite definitiv posibilitatea restabilirii echilibrului fiziologic, strict necesar vietii.

Notam drept cauze frecvente de denutritie azotata acuta :
— stari febrile, in care arderile proteinelor sunt crescute;
— tratamentele radioterapeutice;
— intoxicatiile;
— socurile traumatice ;
— maladia postoperatorie (ce poate surveni după interventii chirurgicale importante).

Deseori se întalnesc cazuri de denutritie azotoasa cronica datorita unei subalimentatii protidice, acolo unde se evita consumul de carne.

Alteori insa aceste forme cronice se datoreaza unor cauze patologice, ce se pot grupa in patru mari categorii :
— carenta de aport;
— carenta de absorbtie sau utilizare ;
— excese de pierderi;
— tulburari in sinteza proteinelor.

Pentru tratament va trebui utilizata o gama de mijloace care sa duca la suprimarea cauzei care provoaca aceasta tulburare. Nu trebuie neglijati factorii terapeutici ca regimul si supraalimentatia si nici substituirea enzimelor care lipsesc.

In starile de carenta proteica se intrebuinteaza curent ca inlocuitori de proteina, fie albumina din alimente, fie preparate concentrate de proteina, fie amestecuri de aminoacizi in solutie.
In practica, regimurile alimentare hiperprotidice supun organismul la un efort deosebit, deoarece alimentele bogate in proteine, odata ingerate, trebuie degradate pana la stadiul de acizi aminati.

Este deci evident ca datorita continutului crescut in proteine, si indeosebi in acizi aminati esentiali, polenul si pastura sunt indicate in stari de denutritie protidica.